Pages

Monday, February 21, 2011

O familie modesta

Povestea lui Iustin nu este insa la fel de luminoasa cum ar putea sa para in lumina reflectoarelor.

A ajuns în semifinală, iar în aprilie va concura din nou, în direct. Pînă atunci, Narcis îşi vede de viaţa de zi cu zi, în satul Baraţi din judeţul Bacău.

Locuieşte cu fratele lui,Marius,elev în clasa a VI-a, tatăl Eduard-41 de ani şi bunica Lucia. Mama este plecată la muncă în Italia, fiind singura care intretine familia.

Tatal lui Iustin nu mai lucreaza de aproape 2 ani de zile pentru ca fabrica de bere la care era angajat a dat faliment. De atunci el nu si-a mai găsit de muncă nici până în prezent. Un impiediment în a se angaja l-a constituit si faptul că are deficientă de vedere la ambii ochi. De fapt, vederea la unul dintre ochi este "pierdută".

Ultima data cand si-a vazut mama a fost in luna august 2010.Mama lui Iustin, Felicia, este plecată de aproape 12 ani în Italia unde lucrează ca menajeră. Lunar, aceasta le trimite aproximativ 100 de euro acasă. Iustin s-a resemnat la gândul că mama lui nu este langa el si spune ca nu îi mai este atât de greu pentru că, practic,nu stie cum este să crească alături de ea,aceasta plecand de langa ei la o varsta frageda pentru Iustin pentru a asigura familiei un trai mai bun.Înainte de a pleca din tară, mama lui era casnică si singurii bani care intrau în casă erau cei din salariul tatălui sau.

Mama îi vizitează însă în fiecare an si stă alături de ei timp de o lună, dupa care, îi lasă în grija tatalui si bunicii.

Din păcate,pe langa tatal sau,si fratele si mama au probleme de vedere, ambii purtand ochelari. Fratele, Marius va trebui să facă, când va implini vârsta de 18 ani, o operatie la unul dintre ochi la care are probleme mai grave de vedere.

In ceea ce il priveste pe Narcis,ore întregi el stă în casă şi repetă la orgă diferite piese. Îi imită foarte bine pe Michael Jackson sau pe Celine Dion. Alte pasiuni sunt florile, pe care le creşte şi le îngrijeşte în curtea casei şi să facă prăjituri, de toate felurile. Recunoaşte că cel mai bine îi iese tortul de mere.

0 comments:

Post a Comment